Când, la referendumul din 2012, datorită (din cauza) domnului Ioan Rus și a evidențelor domniei sale cu privire la populația României, Traian Băsescu nu a fost demis, v-am spus că e cel mai bun moment ca Antonescu să rupă USL-ul, să acuze PSD-ul de blat cu Băsescu și să ducă PNL-ul singur la parlamentarele din toamnă.  Cred și acum că PNL-ul ar fi făcut  în acel moment peste 40%! 

Acum apare o nouă fereastră de oportunitate. Datorită (din cauza) deciziei CCR, președintele Iohannis e într-un impas ce ține de conștiință. 
Dacă președintele Iohannis demisionează ACUM, până la sfârșitul anului e timp să se facă anticipatele iar noul președinte va putea administra președinția românească a Uniunii. Doar că noul președinte va fi, din primul tur, tot Iohannis. Asta, dacă demisionează, desigur! :)

Iar în campania din toamnă va putea propune „proiectul lui de țară”. Fie republică parlamentară, fie republică prezidențială, fie monarhie (că tot ne agităm). 

Imaginați-vă un președinte demn care demisionează și revine glorios cu un concept de Românie Nouă (gen „a V-a republică franceză”). Cine să-l contracandideze? Dragnea? Doamna Firea? :) :) 
Imaginați-vă un președinte care mobilizează la vot pe ritmul imnului „acum ori niciodată”, alegerile pentru președinte fiind, cel mai probabil, în jurul zilei de 1 decembrie, adică la fix 100 de ani de la Marea Unire!

 

Un prieten a postat zilele astea pe Facebook următoarea afirmație: „Cred că rareori pe oamenii inteligenți îi caracterizează perseverența”. Fără a avea în vreun fel pretenția că cele de mai jos reprezintă cercetare științifică, îndrăznesc să emit câteva observații pe relația inteligență-perseverență. Vă rog să luați acest eseu pur și simplu ca o lectură ușoară dintr-o seară de sâmbătă și nimic altceva.

Oamenii inteligenți, având o înțelegere superioară a lumii și o capacitate superioară în a aborda problematica mundană, sunt apți a se implica în mult mai multe proiecte decât oamenii cu inteligență medie. 
De asemenea, având capacitatea de a sesiza conexiunea și interdependența dintre probleme, ei își găsesc ușor motivația internă pentru a se implica direct în toate aceste proiecte.

Despre mândria de a fi român

Semnele unei culturi naționale puternice nu se întrevăd atunci când poporul se raportează la exponenții culturali ca la niște dildouri, cum face intelighenția din România, ci atunci, când, cu îndrăzneală, poporul și-i asumă și îi asimilează pe exponenți. [...]

Doar acolo unde există cultură națională autentică și asumată, doar acolo se pot naște creații ca cea din filmul de la sfârșitul articolului. Doar un popor matur, care nu poate fi clintit în încrederea de sine, poate genera asemenea monumente de autopersiflare. Citiți articolul în întregime și urmăriți filmul, vă rog!

 

Anul trecut, pe 1 februarie (parcă), atunci când guvernul a adoptat OUG13 „noaptea, ca hoții”, am fost unul dintre cei până în 150 de oameni care au ieșit noaptea la protest. După aceea au ieșit cu miile. Oamenii și-au spus păsul, era normal.

La aproape un an după aceea, revin în discuție teme gen: „limita de 200.000 de euro la abuzul în serviciu” etc. 
Unii zic că nu e ok să existe un prag pentru furt. Eu mă întreb: „Câți dintre cei din stradă descarcă filme, muzică și software de pe torrente?”.

Există limite acceptabile ale furtului? Protestăm doar când ne fură alții? Protestăm doar când furtul depășește un anumit nivel? Să fie nivelul 200 de euro sau 200.000 de euro?
Câți dintre cei care fură 200 de euro o fac pentru că vor să fure și câți o fac doar pentru că cei care fură 200.000, mențin acest sistem păcătos?

După Anul Nou vor fi proteste. Indiferent de proteste, PSD-ul își va impune agenda și va schimba legile. De schimbare însă va profita USR-ul și cei care vor câștiga după 2020. PNL-ul stă mâlc încercând să împuște doi iepuri, să treacă și legile PSD-ului și să profite de ele după 2020, când speră să călărească nemulțumirea ca în 2004.

Președintele Iohannis va lua încă un mandat, se pare că ăsta îi este singurul interes. În 2018 e Centenarul iar în 2019 avem președinția unei Uniunii Europene din ce în ce mai confuze.

Între timp, școala românească livrează aceleași cunoștințe și abilități care nu le folosesc absolvenților mai la nimic, iar angajatorii încă se amăgesc că nu e treaba lor să facă formare profesională. Noroc că urmează să se dezumfle China în următorii ani. Mare noroc!

Iar, în final, cu toate descoperirile științifice, omenirea încă n-a inventat maioneza care să te ajute să slăbești.

În toată confuzia asta care parcă prinde a mă încercui, angajamentul meu pentru anul care vine e să mă concentrez mai mult pe activitățile concrete care fac diferența. Să mă concentrez mai mult pe proiecte concrete cu rezultate concrete și mai puțin pe problemele generale ale României sau ale omenirii. 
La urma urmei, Ghilgameș, după ce șarpele i-a mâncat floarea nemuririi, n-a mai avut altceva de făcut decât să se întoarcă acasă și să-și întărească zidurile cetății.

Hai, la mulți ani!

Povestea lui Ion

În decembrie 1989, Ion era cu toată secția la miting. Așa venise ordinul, așa a făcut. [...] O replică a lui Ceaușescu îl scoase însă din sărite: "Astazi, am luat o importantă hotarâre privind nivelul de trai al populației. Vom majora retribuția cu 200 de lei”.

„Dar de unde dai, mă?! Din pizda mă-tii de la Scornicești? Nu tot din munca noastră dai?” urlă el cât putu de tare și o luă la fugă spre balcon, hotărât să urce și să-l sugrume pe Ceaușescu. [...]

În 2016, Ion a votat cu PSD-ul. „Tehnocrații ăștia, măi tată – îi zicea el fetei vecinului – sunt tot un fel de comuniști. Vă iau vouă banii voștri ca să-i cheltuie pe ce cred ei că-i bine pentru voi”.  [...]

Ion era resemnat: „Am fost la revoluție și 30 de ani nimeni nu mi-a dat vreodată ceva. În toată viața mea, doar comuniștii mi-au dat. M-au ținut în școală, mi-au dat haine, mi-au dat meserie, iar PSD-ul mi-a mărit pensia. S-au ținut de cuvânt!”.

Obișnuim să numim gândirea totalitară ca fiind ceaușistă. Obișnuim să numim gândirea megalomană ca fiind ceaușistă. Și facem asta, nu pentru că am fi proști și nu am avea alte repere ci pentru că Ceaușescu e egoul negativ a fiecărui român care  a acceptat să trăiască în secolul al XXI-lea. Ceaușescu e diavolul de care abia ne-am lepădat atunci când am înțeles că nu trebuie să ne răzbunăm pe ungurii care trăiesc acum în Covasna, pentru fapte săvârșite de unii în urmă cu secole; Ceaușescu e demonul pe care l-am exorcizat din noi atunci când am înțeles că dacă doi homosexuali se căsătoresc, nouă nu ni se întâmplă nimic rău.

Dar, Ceaușescu n-a murit, vorba Adei Milea, Ceaușescu e încă în noi. E în noi, dă din mână și urlă de fiecare dată când lucrurile nu sunt așa cum am fost noi dresați să credem că trebuie să fie. Dacă trei prieteni vor să vadă un film și al patrulea vrea să plece acasă, Ceaușescu strigă: „Ce faci băi, spargi gașca?”. Dacă nouă cadre didactice predau matematica într-un anumit fel, iar al zecelea încearcă alte metode; deși rezultatele celui de-al zecelea sunt la fel de bune ca cele ale celorlalți, Ceaușescu urlă: „De ce vrei să fii tu altfel?”; iar doamna Margareta Irina Nistor pune elegant pe subtitrare: „We are one!”.

Mulți se gândesc că acum vine sfârșitul PSD-ului. Dar, PSD-ul, ca mai toate partidele de stânga, se află sub influență marxistă, și, pe cale de  consecință, sub influența lui Hegel. Ca să evolueze, PSD-ul are nevoie de cineva care să i se opună, care, în calitate de dușman politic, să-l forțeze să  devină mai puternic și mai adaptat. Ori, în ultima vreme PSD-ul n-a mai prea avut opoziție, PNL-ul având alte treburi iar USR-ul deja intrând la categoria „caricaturi”. 

Azi a fost proba “interviu” a concursului de la Teatrul Municipal Bacovia. Prima a intrat Eliza Noemi Judeu, al doilea a intrat prietenul Radu Bogdan Ghelu. Deşi se vedea clar că are emoţii, Eliza s-a prezentat  simplu şi elegant, ca şi cum şi-ar fi pus sufletul pe tavă.  Fără ieşiri emfatice, fără pauze lungi în vorbire, adică fără acele greşeli pe care le face ea, ca om, când vrea să pară interesantă.  Aici, mărturisesc, m-a surprins. Punct pentru ea! 

Pe planeta Marte, când marţienii intenţionează să aranjeze un concurs, rezolvă totul cu  oralul! Mai exact, dacă ar fi, să zicem, vorba de un concurs cu probă scrisă şi probă orală, la proba scrisă se vor da notele pe bune, iar la oral se vor da nişte note în aşa fel încât să iasă fix cine trebuie. Pentru că „Verba volant, scripta manent”.

Mă gândesc că, dacă am fi pe planeta Marte, şi acolo ar exista un Radu Ghelu şi o Eliza Judeu, desigur fără nicio legătură cu cei de pe Pământ, şi dacă comisia ar avea vreun interes să câştige Eliza Judeu, atunci varianta de mai sus ar fi cea mai la îndemână. Pe planeta Marte, comisia marţiană i-ar da lui Ghelu de pe Marte notă mai mare la scris şi vor regla rezultatul din nota la interviu.

Pentru că mâine e marţi, eu mai că aş paria că pe planeta Marte Radu Bogdan Ghelu a pierdut deja. 

P.S. Eliza Noemi Judeu (amintită în titlu) nu este cunoscuta actriţă de la Teatrul Municipal "Bacovia" ci este un personaj imaginar de pe planeta Marte. Pentru că doar pe planeta Marte există un teatru numit "George Bacovia" Iar anunţul din site-ul primăriei probabil că tot la planeta Marte se referă: http://www.primariabacau.ro/fisiere/subpagini_fisiere/rezultat.pdf 

Facem petiții și ne dăm cu fundul de pământ ca niște copii isterici cărora li s-a luat finanțarea la jucării, când, de fapt, răspunsul e clar pentru toată lumea și e cunoscut de aproape un an de zile.
NIMENI NU E ÎMPOTRIVA FESTIVALULUI!

Toți băcăuanii își doresc festivalul de teatru, fie că se va numi Theaterstock, fie că se va numi altfel. (Se pare că doamna Sigartău are ceva pretenții pecuniare față de folosirea numelui)

Problema nu e că n-ar vrea cineva să se facă festivalul, problema e că unii își pun întrebări serioase față de modul de cheltuire al banilor. Atât!

 

Pagini