Despre oamenii inteligenți și perseverență

Un prieten a postat zilele astea pe Facebook următoarea afirmație: „Cred că rareori pe oamenii inteligenți îi caracterizează perseverența”. Fără a avea în vreun fel pretenția că cele de mai jos reprezintă cercetare științifică, îndrăznesc să emit câteva observații pe relația inteligență-perseverență. Vă rog să luați acest eseu pur și simplu ca o lectură ușoară dintr-o seară de sâmbătă și nimic altceva.

Oamenii inteligenți, având o înțelegere superioară a lumii și o capacitate superioară în a aborda problematica mundană, sunt apți a se implica în mult mai multe proiecte decât oamenii cu inteligență medie. 
De asemenea, având capacitatea de a sesiza conexiunea și interdependența dintre probleme, ei își găsesc ușor motivația internă pentru a se implica direct în toate aceste proiecte.

Dar, ziua are 24 de ore atât pentru omul normal cât și pentru cel superior, astfel că omul inteligent nu are timpul fizic necesar pentru a face tot ceea ce și-ar dori să facă. 
Mai mult de atât, având capacitate mare de înțelegere și acces la multe informații, omul inteligent prioritizează, astfel că, de multe ori, e nevoie să renunțe temporar la unele proiecte, pentru a aborda altele. Ulterior, când i se pare că are timp liber, ori când o anumită problemă redevine prioritară, omul inteligent reia punerea în operă a câteunui proiect pus în așteptare de ceva vreme. Asta îl face să pară lipsit de perseverență.

Omul matur știe că pentru a se putea dedica nelimitat unei cauze, trebuei să se limiteze în altele. Omul matur se știe pe el însuși și, la orice răscruce, el știe care dintre căi îi va aduce maximum de satisfacție. Prin urmare, omul inteligent matur știe să renunțe; știe să se limiteze pe orizontală spre a se înălța pe verticală. Și asta se decontează pe coloana perseverenței.

De ce totuși unii oameni inteligenți, ajunși la vârsta maturității, nu se arată a fi perseverenți? De ce vor la 40, 50 ori 80 de ani să le facă pe toate?  Nu iubirea sau ura ci lăcomia și frica sunt cele două emoții care acționează ca resort principal al comprotamentului uman. Iar oamenii inteligenți, înainte de a fi inteligenți, sunt încă oameni.

Lăcomia de a face mai mult decât poate face în mod normal și frica că niciodată n-o să apuce să facă ceva anume îl împing pe omul inteligent să se comporte ca un om ...mai puțin inteligent. Îl fac să-și dorescă săî le facă pe toate și să nu renunțe la nimic, îl fac să se comporte ca un ins lisit de perseverență și, la urma urmei, să se comporte apartent ca unul lipsit de inteligență. Prin urmare, lipsa de perseverență a omului dotat cu inteligență rațională e o problemă de inteligență emoțională. Mai mult de atât, lipsa de perseverență pare, așa, ca un fel de „prostie emoțională compensatorie” cu care universul îl înzestrează uneori pe omul inteligent rațional.

Totuși nu toți oamenii inteligenți (rațional) sunt lipsiți de perseverență. Chiar dacă, statistic, probabil mulți dintre ei sunt deficitari emoțional și nu prezintă perseverență, unii sunt și inteligenți rațional și perseverenți. Și atunci, care sunt cauzele care fac ca un individ care a dezvoltat inteligență rațională să fie deficitar în aria inteligenței emoționale și, în speță, a perseverenței?

Nu am nicio cercetare în spate, dar, din propriile observații, am identificat două categorii: O categorie e aceea a oamenilor inteligenți rațional care nu au avut un mentor sau care, deși au avut mentor, nu au reușit să și-l asume. Lipsa mentorului i-a făcut să se caute în mai toate domeniile cu care au interferat și să-și găsească temeiuri în toate. Mentorul le-ar fi strunit interesul spre anumite domenii bine jalonate. „O altă categorie e aceea a oamenilor care, în evoluția lor „au ars etape”. Fii de țărani ajunși doctori în agronomie, fii de oameni cu cultură modestă ajunși (desigur, prin eforturi proprii) între elitele culturale etc. Și unii și ceilalți au dezvoltat acel complex al dezrădăcinatului, al intelectualului care „încercând să se regăsească”, experimentează tot felul de domenii.

De aici, pe mai departe, se poate vorbi despre consumatorul de cultură, despre faptul că, dintre oamenii inteligenți rațional, consumatorii autentici de cultură sunt exact cei care nu sunt perseverenți, oameni inteligenți rațional care nu au dezechilibre emoționjale și care sunt perseverenți în proiectele lor arătând un interes pentru fernomenul cultural mult sub medie. 

Se poate vorbi despre faptul că, prin promovarea fenomenelor culturale, se contribuie la „dezrădăcinarea” masei de oameni inteligenți pe care o colectivitate îi are. Se poate vorbi despre faptul că dacă autoritatea publică nu ar mai finanța cultura, oamenii inteligenți ar avea mai puține proiecte de care să fie interesați și astfel comunitatea s-ar dezvolta mult mai mult în domeniul științei și al tehnologiei. S-ar putea discuta despre faptul că trecerea de la conceptul de educație STEM la educație STEAM (STEM + Arte) subminează de fapt întregul demers al educației STEM. Dar acestea sunt deja alte discuții. 

 

Adaugă comentariu nou