Ipocrizia din arta

Mă gândeam zilele astea că ipocrizia specific românească nu putea să nu se manifeste și-n artă. Observasem de mult că actorii mai în vârstă, din generația lui Arșinel, să zicem, au, nu  dispreț, ci o ură adâncă, din viscere, pentru actorii care fac stand-up comedy. Are ura drept cauză succesul comedianților? Nu, pentru că ”generația Arșinel” a avut și ea succesul ei, iar notorietatea ”arșineilor” e încă mai mare. Are ura drept cauză limbajul ”licențios” al celor care fac stand-up? Ei bine, pe aici ar fi răspunsul. Dar, nu! 
Nu vulgaritatea e izvorul urii ci franchețea. Pe vremea arșineilor, se tot juca (în diferite variante) o scenetă cu un fotograf care era confundat de o damă cu un pretendent la însurătoare. Fotograful vorbea de lungimea obiectivului, dama credea că vorbește (cu apropo) de lungimea aparatului reproducător; zicea fotograful ceva de trasul în poziții - dama se gândea la Kamasutra. :)  Desigur, în epoca stand-up comedy, când comediantul rostește suav: ”Stai, fă, capră!”, o scenetă de genul celei mai sus amintite ar plictisi, probabil.  
Pe vremea arșineilor, duplicitarismul era maxim! Ca să poată suge în continuare din țâța hrănitoare a partidului, și (în același timp) să poată  pretinde, vezi Doamne, că ei disprețuiesc grobianismul comunist, arșineii au inventat ”șopârla”. Șopârla era (chipurile) un fel de glumă subtilă, de apropo la abuzurile comuniștilor, apropo strecurat în textele care, pe față, lăudau orânduirea. 
Popor de ipocriți, românii au acceptat, după revoluție, ca șopârla să fie considerată dizidență, deși, a strecura o șopârlă într-un text seamănă mai degrabă cu ceea ce comite un chelner când scuipă în ciorba clientului. Nu, șopârla nu e dizidență. Îi insultăm pe cei puțini care cu adevărat s-au opus, dacă acceptăm șopârla ca dizidență. 
Scuza că nomenclatura reprima brutal orice formă de dizidență ar fi fost acceptabilă dacă România ar fi fost singura în lagărul comunist. Nu, desigur, nu doar în România comuniștii reprimau brutal orice act dizident sau măcar de frondă. Și în Polonia, și în Ungaria, comuniștii erau la fel de odioși. La noi, însă, arta, în loc să ia atitudine deschisă față de regim, a preferat să crească șopârle. Iar șopârlele, crescând, acum au ajuns ditamai dinozaurii - sau monștrii sacri, cum li se spune cu eleganță. 
Dinozaurii din artă, arșineii adică, urăsc stand-up comedy-ul la fel de mult cum un sobari și vânzătorii de lemne urăsc centralele termice cu tiraj forțat! Pentru că șopârla nu se poate vinde decât dacă ai o tiranie care să-ți asigure piață de desfacere. Într-o lume liberă, șopârla e absolut inutilă. :) Pentru că arșineii vindeau ipocrizie în timp ce comedianții vând realitate! De altfel, există o legătură între filmele lui Cristian Mugiu si stand-up  comedy - ambele satisfac nevoia de adevăr a unui popor corupt și duplicitar. Probabil de aia filmele lui Mungiu și fenomenul stand-up comedy au aceeași inamici! :) ;)

Adaugă comentariu nou