Povestea lui Ion

Bunicul lui Ion luptase în Primul Război Mondial, fusese dintre cei care au rezistat la Oituz. După război, regele i-a dat un lot de pământ. A murit imediat după război, de la o boală la plămâni luată de pe front. Nu erau antibiotice pe vremea aceea.

Tatăl lui Ion luptase și el în cel de-al doilea; îi dădură și lui ceva pământ, dar i-l luaseră comuniștii pe tot după aceea. Pe Ion l-a făcut târziu, după ce s-a întors de pe front. După ce l-a făcut pe Ion și-a dat seama că n-are ce moștenire să-i lase și s-a apucat de băut.

Ion s-a născut în casa bețivului satului și niciodată până la 15 ani n-a îmbrăcat o haină nouă. Tot din pomeni, tot vechituri. În rarele clipe din săptămână când taică-său era treaz, Ion îl asculta cum povestea câte-n lună și-n stele, dintre cele văzute de el prin Ungaria și Cehoslovacia, în vremea războiului. Lui Ion îi plăcea să-l asculte, era isteț de mic.

Când Ion împlini 14 ani și era pe la sfârșitul clasei a VII-a, ultima de gimnaziu pe vremea aceea, au venit doi „tovarăși importanți” de la partid.  Ion nu-i iubea pe „tovarăși”, îi învinovățea de slăbiciunea lui taică-su.

„Băi, băiatule! Tac’tu e un bețiv ordinar, n-are grija ta și de tine o să se aleagă praful! Dar partidul e bun și-i pasă de tine. Uite, partidul, dacă vrei, te ține în școală, te învață o meserie! Hainele, mâncarea, căminul, toate ți le plătește partidul, adică statul, dar e tot aia. Nu trebuie să plătească tac’tu nimic. Vrei să mergi la școală?” – i-a zis lui Ion unul dintre tovarăși.

Lui Ion nu i-a plăcut deloc de „tovarăș” pentru că i-a zis „băiatule”. La el în sat se zicea „băiete”, nu „băiatule”.  Dar ar fi vrut mult să meargă la școală, să știe mai multe. Și ar fi vrut și niște haine pe care să nu le primească gata rupte.

Partidul l-a făcut pe Ion strungar. După aceea, l-a trimis la o școală de maiștri. „Maistru mecanic prelucrator prin aschiere și frezor universal” – așa-i scria pe certificatul care-l făcea „aproape inginer”. Ajuns „aproape inginer”, și fiind foarte priceput, Ion a fost repartizat în București.

Întâi, Ion a stat pe undeva prin sud, spre Șoseaua Giurgiului, în unul dintre blocurile cu 10 etaje. El locuia la etajul opt și-i plăcea mult să privească lumea de sus. Dar, după cutremur, a obținut un alt apartament în sectorul 3, mai aproape de fabrica de tancuri unde lucra. Blocurile turn erau construite prost. Totul se făcea pe fugă, totul ieșea prost, uneori aveau loc accidente, dar nimeni nu era niciodată vinovat.

Cu timpul, Ion începuse să înțeleagă cum e cu comunismul și, mai ales, cu comuniștii. „Comuniștii i-au luat lui tata pământul ca să-i pună pe soldați și pe elevi să-l muncească și recolta să mi-o vândă mie, la alimentară”. Cam asta gândea el ...despre sistem. :)

În decembrie 1989, Ion era cu toată secția la miting. Așa venise ordinul, așa a făcut. Nu merita să se împotrivească, avea un băiat de vreo 10 ani. Cine știe, peste câțiva ani i-ar fi plătit o excursie în RDG și de acolo s-ar fi descurcat singur. Dar până atunci trebuia să tacă și să mențină aparența unui cetățean model. Până atunci trebuie să fie „omul nou - tăcut și supus ca un bou”.

Privea suspicios forfota din jur și nu era lămurit ce se aude și de ce, din spate, lumea tot înaintează spre balcon. Apoi se lăsă, așa, dus de val, înțelegând totuși că „e mai groasă ca la Brașov”.  O replică a lui Ceaușescu îl scoase însă din sărite: "Astazi, am luat o importantă hotarâre privind nivelul de trai al populației. Vom majora retribuția cu 200 de lei”.

„Dar de unde dai, mă?! Din pizda mă-tii de la Scornicești? Nu tot din munca noastră dai?” urlă el cât putu de tare și o luă la fugă spre balcon, hotărât să urce și să-l sugrume pe Ceaușescu. „Băiatul are 10 ani, deja mă știe. Oricum i-am fost tată mai mult decât mi-a fost tată mie tata” gândea în timp ce înainta prin mulțime, spre balcon.

În 2016, Ion a votat cu PSD-ul. Băiatul era deja de șapte ani plecat în Anglia. Era inginer în calculatoare, dar a muncit jumătate de an ca manipulant la o firmă de transport. După aceea, stâpânind mai bine limba, a îndrăznit să-și caute de muncă ca administrator de rețea de calculatoare. Avea deja un copil, născut acolo, în Anglia, și nu avea de gând să se mai întoarcă vreodată.

În 2016, Ion a votat cu PSD-ul și s-a lăudat la toată lumea cu asta. Când fata unui vecin de bloc i-a reproșat că nu se gândește la viitorul celor tineri, Ion i-a zis că nepotul lui, singurul lui nepot, e oricum în Anglia și dacă ea vrea să-și facă vreun viitor, apoi să plece din țară.

Ion nu mai votase de prin 2004, și, oricum, niciodată nu votase cu „comuniștii”. Dar în 2016 s-a dus la vot să voteze cu PSD-ul din cauza tehnocraților. „Cum mama dracului să dai 11 milioane de euro pentru o statuie? N-avem școli de reparat, n-avem bolnavi de vindecat?” – așa tot bombănea Ion de când a aflat că Guvernul Cioloș vrea să plătească  11 milioane de euro pe o statuie a lui Brâncuși. „Cu 11 milioane de euro – mi-a zis fii-miu – ții în facultatea de arte din Londra 40 de artiști, câte unul din fiecare județ. Faci încă 40 de Brâncuși!” zicea el  plin de năduf. 

„Tehnocrații ăștia, măi tată – îi zicea el fetei vecinului – sunt tot un fel de comuniști. Vă iau vouă banii voștri ca să-i cheltuie pe ce cred ei că-i bine pentru voi”.  „Eu o să votez cu PSD-ul, ăștia măcar sunt niște hoți cinstiți. Sunt hoții noștri, ne știm de mult.”  - râdea Ion.

În vară, venise băiatul din Anglia cu nepotul. Nepotul nu știa românește, dar tot l-a drăgălit cât a putut de tare. „Cine știe?, poate ne vedem pentru ultima dată!” îi zicea el lui fii-su. „Lasă, că vin și la anul, la Centenar” – răspundea fii-su. „Cine știe?, măi tată, până la anul putem să nu mai fim. Nici eu... nici România” chicotea Ion.

Prin toamna lui 2017, în toată agitația politică din țară, Ion era resemnat: „Am fost la revoluție și 30 de ani nimeni nu mi-a dat vreodată ceva. În toată viața mea, doar comuniștii mi-au dat. M-au ținut în școală, mi-au dat haine, mi-au dat meserie, iar PSD-ul mi-a mărit pensia. S-au ținut de cuvânt!”.

Sursa imaginii: Wikipedia

Adaugă comentariu nou