Renunţarea la ipocrizie

În mod din ce în ce mai evident, trăim într-un altfel de lume decât în urmă cu 20 de ani. Trăim într-o lume nouă, guvernată de noi reguli şi noi repere. O lume globalizată şi ordonată în alt mod decât cel cu care eram obişnuiţi.
Această nouă ordine mondială în care vieţuim e una a deschiderii şi a transparenţei, iar efectele ei se văd din ce în ce mai des şi în Romania, de la implementarea Legii 52/2003 şi până la revirimentul nudismului, de la camerele web care ne înconjoară şi până la devoalarea voluntară pe Facebook a celor mai intime zone ale sufletului nostru. Evident, ca orice schimbare, şi aceasta vine cu excesele sale, cu aşa-zisele legi BigBrother şi cu selfie-urile de la duş.

Schimbarea de paradigmă care se impune în comunicarea publică ţine de renunţarea la ipocrizie. Dacă până în prezent le spuneam celorlalţi ceea ce credeam noi că vor să audă - spre a-i mulţumi; acum începem să le spunem ce vrem noi să auzim, ce vrem noi să ne spună şi să ne arate ei - fiindcă psihologia zice că, deşi suntem cu toţii diferiţi, în final oamenii pot fi încadraţi în categorii relativ omogene şi în acest "sat global" cu peste şapte miliarde de locuitori, orice ai spune şi orice ai vrea, nu se poată să nu găseşti câteva mii cărora să le placă!

Adaugă comentariu nou