Sfidez ipocrizia - Susțin Theaterstock!

Ultimele zile mi-au dat prilejul unei intense îmbogățiri spirituale. De exemplu, am aflat că, spre deosebire de prostime, intelectualii nu mănâncă!

Ei, cu nasurile lor fine, rețin din aer polenul, și asta le e suficient, pentru că se știe că ei se nutresc în primul rând cu artă și cultură. Da, e adevărat, uneori gurița lor (creionată de zei nu pentru a se hrăni cu ea ci pentru a  zlobozi în afara ființei lor adevăruri imuabile) e pângărită de vreun sălămior insolent sau de vreo cojiță obraznică de cașcaval, dar asta doar pe la simpozioane unde haleala e moca, și numai, așa, în silă.

Cică, spre deosebire de poporul de jos, care (neștiind ce-i arta și cultura) se dedulcește cu spurcăciuni, mâncând mici și bând bere, intelectualilor le repugnă astfel de mâncăruri vulgare. Dar, s-a făcut că, de Festival, pe străzile Bacăului n-au apărut tonete cu mici și terase improvizate cu bere, și astfel intelectualii au fost feriți de nefericita întâlnire cu aceste nedemne mâncăruri, rămânându-le să-și ostoiască foamea (de cultură, evident) cu multiculturala shaworma de la Irina și interetnicul kebap de la Sister’s Grill.

Trecând peste glume, nimic nu mi-a părut mai penibil zilele astea decât elitismul fad și stereotipiile de dascăl de țară ale celor care-și exprimă în gura mare bucuria că pe străzile Bacăului lipsesc tonetele cu mititei!  Să nu ne prostim inutil, până și la Sibiu, unde se desfășoară anual ”Tata lu’ Theaterstock”, în timpul festivalului restaurantele își amenajează terase unde servesc discret inclusiv mititei. Cât despre tonetele care vând porumb fiert, înțeleg că alea rămân la locul lor, pe stradă, fiindcă nu le alungă nimeni cât durează festivalul.

Mitul acesta al intelectualului neinteresat de cele lumești s-a dezvoltant intens la noi în socialism, când, ca intelectual, dacă voiai să-ți cumperi niște cărți, trebuia să treci pe iaurt vreo 4-5 zile, ca să-ți ajungă salariul până la sfârșitul lunii. Astfel, deși aveau salarii relativ egale, profesorul ”de română” prefera să-și cumpere cărți cu banii pe care muncitorul cu funcție de maistru îi cheltuia duminică de duminică la braserie, îndopându-se cu mititei și cu bere la halbă.

Dar astea au fost niște vremuri care sper să nu se mai întoarcă. Să privești cu dispreț mititeii (de parcă acasă te-ai hrăni numai cu trufe și Beluga) și să mergi la spectacole doar pe bază de invitație, pentru că tu nu-ți permiți nici măcar o shaworma la Irina, darămite două bilete pe care ar trebui să dai a zecea parte din salariul tău, mi se pare o ipocrizie majoră!

Un festival de talia Theaterstock-ului are neapărat trei dimensiuni distincte care țintesc trei categorii distincte de public. Dimensiunea centrală e aceea a iubitorilor de teatru, pentru aceștia Festivalul devine un Woodstock teatral și aceștia sunt cei care (pentru Festival) vin și din localitățile învecinate, cheltuind bani în Bacău, inclusiv pe mâncare! Pentru aceștia, Theaterstock a organizat în jur de 100 de reprezentații; pentru aceștia organizatorii au creat Festivalul.

Dar aceștia nu sunt neapărat intelectuali! Este știut (pentru cel care a avut curiozitatea să se intereseze) că cel care consumă cultură nu e ”omul de cultură” ci ...”parvenitul”! Da, consumatorul autentic de cultură este ”parvenitul” și nu ”intelectualul”.  Pictorii nu cumpără tablouri, ei le pictează și le vând (celor cu bani)  după cum poeții n-au timp să-i citească pe toți ceilalți poeți contemporani cu ei, ei fiind preocupați să scrie nu să citească.  În urmă cu vreo 40 de ani, Alvin Toffler (în lucrarea ”Consumatorii de cultură”) observa că arta nu  mai era apanajul ”claselor superioare” ci  (fiind cumva un “leac împotriva dezrădăcinării”), arta era  consumată în special de acea categorie a populaţiei “care este mereu în tranzit”.  Constatarile lui Toffler aduc o schimbare de paradigma. Nu clasele rasate şi elitiste sunt consumatorii reali ai artei și ai produselor culturale ci tocmai “cei aflaţi în tranzit”, adică cei care trec dintr-o clasă socială în alta, sau de la un model cultural către altul. Emigranţii şi parveniţii sociali sunt consumatorii reali ai artei și ai produselor culturale; cei care au reuşit să treacă de la “grija zilei de mâine” în categoria “clasei confortabile”. Această schimbare de paradigmă a dus la aşa-numitul boom cultural, la apropierea artei de lumea business-ului , la apariţia “industriilor creative” şi la dezvoltarea marketingului cultural. Dar astea nu poți să le pricepi dacă te lași pradă stereotipurilor și prostiilor cu care ți-au îmbuibat creierii profesorii în școală!

O a doua dimensiune este aceea a efervescenței și a emulației culturale. La Gala Star sunt, an de an, invitați critici de teatru pentru că Gala e un festival care încurajează debutul artistic; la Theaterstock rostul invitării criticilor e strâns legat de conferințele organizate în cadrul Festivalului. Altfel, de ce să inviți pe cineva la un festival unde se joacă spectacole pe care invitatul le-a văzut deja? Critici de artă, critici de teatru, diverși oameni de cultură din țară și din străinătate se întâlnesc sub umbrela Theaterstock pentru a audia și mai ales pentru a susține conferințe.  Astfel, prin interacțiunea invitaților, fără a a exagera, putem spune că Festivalul contribuie chiar la creionarea viitorului teatrului. Evident, aceste conferințe oferă elevilor, studenților și în general doritorilor ocazia de a-i vedea în carne și oase pe cei despre care citesc în reviste ori învață la cursuri. Și, mai mult, aceste conferințe autentifică valori!

După cum spuneam într-un paragraf anterior, consumatorul de cultură nu este om de cultură, astfel că el are nevoie de un reper, de un formator de opinie culturală care să-l îndrume să-i spună ce e valoros și ce nu e valoros. Ori, dacă acești formatori de opinie culturală, de le zicem noi critici, nu sunt promovați către consumatori; în timp, consumul se desincronizează de ”opiniile avizate”. Rezumând, a doua dimensiune se manifestă prin conferințe și evenimente similare.

A treia dimensiune este aceea a impactului popular. Un eveniment, de o asemenea anvergură cum este Theaterstock, supraviețuiește cu greu dacă n-are acceptarea vulgului, a populației în ansamblul ei. Prin 2012, pe când lucram la Teatru, Raed Arafat fusese demis de la Ministerul Sănătății. Fix în acea seară în România a apărut primul miting spontan din ultimii 10-15 ani! Că a doua zi mitingul a fost confiscat de opoziție, e altă poveste. Raed Arafat se bucura atât de mult de aprecierea populației încât oamenii au ieșitiîn stadă pentru el iar autoritatea a revocat ordinul de demitere.  Îmi amintesc că am întrebat-o pe colega de birou: ”Cam câți oameni ar ieși mâine în stradă, dacă Primăria ar decide să desființeze Teatrul?” Răspunsul e fix ăla la care vă gândiți! De ce? Printre altele, și datorită elitismului și abordării cu superioritate a păturii majoritate a populației!

Theaterstock nu putea să pretindă câte 50 de lei de la fiecare familie din Bacău fără să ofere ceva la schimb! (cam atât ar veni dacă s-ar împărți către populație banii luați de Primărie din impozitele băcăuanilor și dați pentru Festival)  Panem et Circenses!  Să iei atâția bani de la băcăuani și să nu le dai nimic în schimb ar fi fost un fel de haiducism cultural de neam prost.

Din fericire,  organizatorii au avut înțelepciunea de a oferi celor ce așteptau circul, ceva peste așteptări! Trebuie să recunoaștem deschis: ”Girafele” i-au năucit pe băcăuani!   Iar reprezentațiile Amanitas Fire Theater probabil că vor avea același efect, pentru că spectacolele gratuite din stradă au rostul de-ai mulțumi pe cei mulți, de-ai face să nu regrete costurile festivalului.  Prin urmare, să te plângi că un spectacol de stradă n-a avut șansa unui public elevat e ca și cum te-ai plânge că berea la halbă nu miroase Dom Pérignon.  Spectacolul de stradă e circul iar pâinea și-o ia băcăuanul, ieftin, de la covrigăria Luca. Așa merg lucrurile, așa e toată lumea mulțumită!

După cum spuneam mai sus, un festival de talia Theaterstock-ului are neapărat trei dimensiuni distincte care se adresează la trei categorii distincte de public. Fiecărei categorii festivalul trebuie să i se adresează pe gustul și priceperea sa. Să te aștepți de la o categorie să se comporte altfel decât se comportă ea în mod curent, înseamnă să nu înțelegi pe ce lume trăiești. Să pretinzi unei categorii altfel de comportament doar din cauza că tu te consideri mai rafinat decât acea categorie, te poziționează la limita bunului simț. Și granița e subțire...

Theaterstock ar fi fost Theaterstock chiar și dacă pe centrul Bacăului ar fi fost plin cu tarabe cu mici și bere. Pentru că cei care și-ar fi luat un mic și-o bere de la terasă, și-au luat oricum bere de la Profi și un hamburger de la Irina. Valoarea unui astfel de eveniment nu e dată de ceea ce mănâncă spectatorii reprezentațiilor de stradă ci de ceea ce rămâne în urma festivalului, de ecourile festivalului în masmedia și blogosferă și, mai ales, de ceea ce rămâne în amintirea membrilor tuturor celor trei categorii distincte de public.

Se poate ca la prânz să stropești un foie gras cu un merlot californian învechit 10 ani  la Palmina și să mergi după aceea, mai pe seară la o piesă de teatru care nu te interesează și din care să nu înțelegi nimic, dar să nu poți refuza invitația, că, vorba aia, ești un stâlp al comunității și nu se poate sălta cortina fără tine; după cum se poate să îndeși pe fugă o cola rece peste un hamburger în timp ce alergi de la Teatrul de Vară la Hala de Teatru, ca să ”împuști” două spectacole, unul după celălalt!

Dar, deh, în provincie intelectualii sunt, așa, mai diafani. Ei, după cum am observat mai sus, nu mănâncă precum ceilalți oameni. Mai mult, ei nici nu se înmulțesc ca ceilalți oameni, ci se așează suav unii lângă celălalți, în fața unui tablou sau a unei sculpturi, și, pe undele noilor curente din literatură și artă, se întâmplă că sporii unuia dintre intelectuali să se așeaze peste receptorii culturali ai altui intelectual.

Haideți să terminăm cu prostiile! Haideți să ne bucurăm de tot ceea ce ne poate face să ne bucurăm și s-o  lăsăm mai ușor cu judecarea celorlalți. Mai ales când ceilalți, pe care îi judecăm, sunt fix cei care ne plătesc foie gras-ul sau shaworma – după caz.