Ipocrizia din arta

Mă gândeam zilele astea că ipocrizia specific românească nu putea să nu se manifeste și-n artă. Observasem de mult că actorii mai în vârstă, din generația lui Arșinel, să zicem, au, nu  dispreț, ci o ură adâncă, din viscere, pentru actorii care fac stand-up comedy. Are ura drept cauză succesul comedianților? Nu, pentru că ”generația Arșinel” a avut și ea succesul ei, iar notorietatea ”arșineilor” e încă mai mare. [...] Pe vremea arșineilor, duplicitarismul era maxim! Ca să poată suge în continuare din țâța hrănitoare a partidului, și (în același timp) să poată  pretinde, vezi Doamne, că ei disprețuiesc grobianismul comunist, arșineii au inventat ”șopârla”. Șopârla era (chipurile) un fel de glumă subtilă, de apropo la abuzurile comuniștilor, apropo strecurat în textele care, pe față, lăudau orânduirea. 

Ajută-i să meargă la şcoală!

În viaţa noastră de zi cu zi dăm bani. Dăm bani călugărului ca să-şi clădească o nouă biserică; dăm bani şcolii să-şi mai cumpere nişte perdele; dăm bani artistului X să mai sculpteze o chestie pe care n-o înţelegem, dar e mai bine să pari snob decât incult; dăm bani poetului Y să-şi mai scoată o carte pe hârtie în epoca Internetului. Primim scrisori, telefoane, email-uri şi, în final, dăm bani!

Lor, însă, celor 33 de copii din Bahna, n-o să le dăm niciodată bani [...] 

 

15 August este, an de an, un bun prilej de a-si arata prostia, pentru cei care-s "ortodocsi de Facebook", adica versiunea îmbunataţită a "ortodoxului de bloc".
Ortodoxul de bloc este o sursă inepuizabilă de erezii. De la "să nu mănânci fructe cu curce în Ziua Crucii" şi până la "Să nu urezi la mulţi ani de 15 august", ortodoxul de bloc, animal alfabetizat dar prea puţin dus la biserică, este un izvor nesecat de aberaţii fără nicio legătură cu doctrina şi tradiţia ortodoxă. 
Ortodoxul de Facebook nu e altceva dect un ortodox de bloc, cu smartphone, prin urmare, ortodoxul de Facebook duce în spaţiul virtual toate aberaţiile ortodoxului de bloc.
Ortodoxul de Facebook crede că nu se urează "La mulţi ani, Maria!" pe 15 august, pe motiv că pe 15 august se comemorează "Adormirea Macii Domnului", iar "Naşterea Maicii Domnului" se aniversează prin septembrie. Astfel, urarea "La mulţi ani" e potrivit a se face în septembrie şi nu în august.

Ceea ce nu ştie ortodoxul de Facebook e că în Biserica Ortodoxă, cu câteva excepţii (Iisus, Maria şi Ioan Botezătorul), toate celelalte zile ale sfinţilor semnifică exact comemorarea morţii acestora. 
Zici "La mulţi ani, Gheorghe!" pe 23 aprilie? Ortodoxule de Facebook, tocmai ai luat ţeapă! Pe 23 aprilie se comemorează moartea Sfântului Gheorghe! Zici "La mulţi ani, Nicu!" pe 5 decembrie? Altă ţeapă! Pe 5 decembrie se comemorează moartea Sfântului Ierarh Nicolae. Şi tot aşa şi cu ceilalţi sfinţi! Doar prin excepţie, sunt amintite naşterea lui Iisus, şi a Mariei, în rest, zilele sfinţilor comemorează doar moartea acestora!

De ce procedează ortodocşii adevăraţi aşa? Pentru că ei cred un om nu e sfânt în timpul vieţii ci poate deveni sfânt doar după moarte, dacă Dumnezeu il va considera sfânt.

Astfel, urarea "La mulţi ani!", pentru un ortodox autentic, e mult mai potrivită pe 15 August, decât în septembrie...

Ultimele zile mi-au dat prilejul unei intense îmbogățiri spirituale. De exemplu, am aflat că, spre deosebire de prostime, intelectualii nu mănâncă! Ei, cu nasurile lor fine, rețin din aer polenul, și asta le e suficient, pentru că se știe că ei se nutresc în primul rând cu artă și cultură. Da, e adevărat, uneori gurița lor (creionată de zei nu pentru a se hrăni cu ea ci pentru a  zlobozi în afara ființei lor adevăruri imuabile) e pângărită de vreun sălămior insolent sau de vreo cojiță obraznică de cașcaval, dar asta doar pe la simpozioane unde haleala e moca, și numai, așa, în silă.

"Adevarul" despre Theaterstock

Nu am scris despre Theaterstock si "binevoitorii" s-au grabit sa ma informeze despre una sau alta. N-am scris despre Theaterstock si unii m-au intrebat "ce-mi iese" de nu scriu nimic. De mai bine de un an nu mai am nicio colaborare formala cu Teatrul Municipal Bacovia, asa ca, in afara faptului ca lucreaza nevasta-mea acolo si ia salariu (si invitatii pe la spectacole), Teatrul Municipal Bacovia nu imi aduce niciun alt avantaj material. Deci, n-am tacut pentru ca mi-ar iesi ceva!

Nu sunt nici neinformat si nici naiv (cum mi-au zis unii); nu sunt nici cumparat si nici nu tac de frica (pentru soarta Mirelei - cum s-a insinuat). Cred ca Mirela stie foarte bine sa-si apere interesele si singura! Pur si simplu, pana acum, am considerat ca e prematur sa scriu ceva pe acest subiect! Iar acum am decis sa scriu. De ce? Fix ca asa vreau eu!

O nouă împărţire pe caste

Oamenii sunt din ce în ce mai diferiţi între ei ca şi inteligenţă şi competenţe. Într-un viitor în care munca fizică va fi realizată de către roboţii deţinuţi de unii mai înstăriţi, iar toate celelalte munci vor cere o înaltă specializare; o bună parte a omenirii va fi condamnată la foame! Vor suferi mai exact acei oameni care, alfându-se pe cele mai de jos poziţii ale competenţei profesionale, vor fi înlocuiţi de roboţi. [...] Personal, eu pariez că în următorii 100 de ani omenirea se va întoarce la sistemul castelor. Pariază cineva? Haideţi că 50-60 de ani mai prindem, poate! :)

Presiunea limbostatica este presiunea statica pe care functionarii statului o exercita la un anumit nivel in interiorul institutiei si este determinata de greutatea functiei publice.

Pentru ca, la stat, presiunea limbostatica variaza in functie de adancimea pozitiei postului in organigrama, ea creeaza o anumita dinamica in institutii, micsorand greutatea aparenta a muncii unora, conform principiului "la toti ni-i greu".

Intuind aceste realitati fizice, in urma cu mai bine de doua mii de ani, savantul Limbomede a facut urmatoarea constatare empirica:

"Un cur asezat pe un scaun este impins de jos in sus de un numar de limbi egale in volum cu suma pe care posesorul curului o poate disloca din bugetul institutiei unde isi are scaunul."

Renunţarea la ipocrizie

În mod din ce în ce mai evident, trăim într-un altfel de lume decât în urmă cu 20 de ani. Trăim într-o lume nouă, guvernată de noi reguli şi noi repere. O lume globalizată şi ordonată în alt mod decât cel cu care eram obişnuiţi.

Despre oameni și pietre

Oamenii sunt de două feluri: zidari și cărămizi. Zidarii zidesc iar cărămizile sunt fericite când sunt puse la locul lor, rânduri, rânduri. Uneori, câte o cărămidă mai iese din rând, dar zidarul atent o cioplește în așa fel încât să stea locului și... să fie fericită. 
Nefericirea vine atunci când un zidar este prins într-o cărămidă și stivuit între alte cărămizi anoste, în loc să fie pus să zidească. Tristețea vine când o cărămidă cuminte este pusă în postură de zidar și i se cere să creeze.
Revoluțiile autentice vin atunci când un zidar, luat drept cărămidă, cioplit și schilodit, reușește să se elibereze din zidul în care a fost închis.
Pentru că este scris: „Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”

Vis-a-vis de Camera de Comert si Industrie, lângă One Moment s-a deschis un fel de fast-food cu mancare ...chinezească. Am intrat pe la ora 16.30. Cel mai haios moment a fost că (eu insistând cu puiul crocant în sos dulce acrişor) a venit un bucătar, a luat tava cu pui Shanghai şi peste 2 minute a adus-o înapoi cu toate bucăţile unse cu sos dulce acrişor. După prima impresie, a doua n-o să mai fie deloc!

Pagini