theaterstock

Obișnuim să numim gândirea totalitară ca fiind ceaușistă. Obișnuim să numim gândirea megalomană ca fiind ceaușistă. Și facem asta, nu pentru că am fi proști și nu am avea alte repere ci pentru că Ceaușescu e egoul negativ a fiecărui român care  a acceptat să trăiască în secolul al XXI-lea. Ceaușescu e diavolul de care abia ne-am lepădat atunci când am înțeles că nu trebuie să ne răzbunăm pe ungurii care trăiesc acum în Covasna, pentru fapte săvârșite de unii în urmă cu secole; Ceaușescu e demonul pe care l-am exorcizat din noi atunci când am înțeles că dacă doi homosexuali se căsătoresc, nouă nu ni se întâmplă nimic rău.

Dar, Ceaușescu n-a murit, vorba Adei Milea, Ceaușescu e încă în noi. E în noi, dă din mână și urlă de fiecare dată când lucrurile nu sunt așa cum am fost noi dresați să credem că trebuie să fie. Dacă trei prieteni vor să vadă un film și al patrulea vrea să plece acasă, Ceaușescu strigă: „Ce faci băi, spargi gașca?”. Dacă nouă cadre didactice predau matematica într-un anumit fel, iar al zecelea încearcă alte metode; deși rezultatele celui de-al zecelea sunt la fel de bune ca cele ale celorlalți, Ceaușescu urlă: „De ce vrei să fii tu altfel?”; iar doamna Margareta Irina Nistor pune elegant pe subtitrare: „We are one!”.